Cam 200 de oameni s-au adunat în Arad la Crucea Martirilor Unirii din Parcul Eminescu pentru a comemora un an de la Colectiv. Copii, femei, bărbaţi, adolescenţi şi câţiva bătrâni au aprins acolo peste trei sute de lumânări. Am văzut tristeţe în ochii oamenilor, dar am auzit și multe râsete. Unii comentau că nu s-au adunat prea mulţi din cauza concurenţei, adică Festivalul Vinului din Piaţa Avram Iancu.

„De ce n-ar face concurenţă? Viaţa merge înainte” îmi zice Dan, un jurnalist local în vârstă, cu o mustaţă stufoasă. „Aici vine o anumită categorie de oameni, iar în piaţă o alta. Aşa e stratificată societatea din România.”

Câţiva biciclişti se aliniază la poză.

„Din păcate, nu s-au schimbat prea multe. Au impus nişte legi penibile care poate nu erau necesare” îmi spune Sergiu, unul din bicicliști. Stă cu antebraţele rezemate pe ghidon. Are privirea tristă. Îi este greu să spună Colectiv, o face cu reticenţă şi se uită în jos. „Nu cred că din cauza unei ţigări s-a aprins aşa.”

De cruce se apropie un tată pletos cu un băiat şi o fată. Puştiul aprinde lumânarea de la taică-su şi se apleacă să o aşeze printre celelalte zeci de flăcări. „Săracii” şopteşte băiatul. Stă câteva secunde şi se îndepărtează. Aflu de la mama lui, care stătea pe margine, că are zece ani. “M-a întrebat pe drum încoace de ce nu au pus pereţi din tablă în club.”

Doi cameramani se învârt prin mulţime. Se apropie de lumânări şi le filmează din toate unghiurile. Unul ţine cu mâna dreaptă camera rezemată de umăr şi cu cealaltă, microfonul. Când ia interviuri se lipeşte de el un jurnalist local cu haină kaki, Ciprian, care înregistrează pe telefon.

„E din cauza jocurilor politice; mi-am pierdut un prieten acolo” le spune o fată creaţă. E îmbrăcată în negru, are papuci roşii şi ţine braţele încrucişate. Microfonul şi telefonul sunt îndreptate spre gura ei. Ciprian o întreabă: „Totuşi, ce s-a întâmplat?”. Ea răspunde acelaşi lucru: „Au fost nişte jocuri politice.” El insistă. „În ce sens jocuri politice?” „Sunt prea mică ca să vorbesc despre lucrurile astea.”

Un băiat şi o fată vin în spatele creţei. Ea are în mână un trandafir alb, el ţine la subsuoară un skateboard. Scot fiecare câte o candelă din buzunar. El le aprinde pe amândouă şi se apleacă în acelaşi timp ca să le aşeze. Zâmbesc în tot timpul ăsta. Băiatul ia trandafirul aşezat pe skateboard, i-l dă fetei şi pleacă amândoi.

Un băieţel mai mic de jumătate de metru şi două puştoaice la fel de mici ca el aprind multe lumânări pe una dintre laturile crucii. Li se schimbă expresiile feţelor de la un moment la altul. Ba chicotesc, ba sunt foarte serioşi. Băiatul coboară scările în fugă spre mama lui. „Mami, mami, îmi mai dai lumânări?”. Îi dă.

Lângă ei apare o fată slăbănoagă de vreo şapte-opt ani care se apleacă spre flăcări, se întoarce spre mulţimea de oameni şi strigă: „MAaaAmiii, aici nu e aprinsă lumânarea!” şi fuge. Copiii încep să se învârtă în jurul crucii şi arată cu degetul, între ei, la lumânările stinse.

După cam un sfert de oră, apar doi băieţi, Marius şi David. Au doişpe ani. Aprind ce s-a stins. „Am venit cu părinţii. Am văzut la televizor ce s-a întâmplat. E tragic”, zice Marius.

La un moment dat, în parc apare un politician. „Ia uite la domnu’ deputat. A venit să-şi facă reclamă”, le spune un nene prietenilor lui. „Cineva ne fură revoluţiile” spune altul din grup în timp ce mestecă gumă cu gura deschisă. Are o căciulă neagră pe cap din care ies zulufi la spate.

După asta, oamenii încep să se rărească. Pe mulţi îi aud cum îşi iau la revedere şi îşi dau întâlnire „în spate la teatru, la un vinuţ”. E Festivalul Vinului, doar.

M-am dus şi eu să văd care-i treaba cu festivalul ăsta. Peste cinci sute de oameni se înghesuiau printre căsuţele de lemn cu vin fiert, langoşi, clătite şi castane prăjite. Lăi lăi lei lei lăi lei lăi, se aude din difuzoare. Tanti de pe scenă cântă ceva de genul să bem acum, că poate e ultima zi.

**acest text a apărut inițial pe blogul personal de la Casa Jurnalistului**

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.