Prima oară când am călcat într-o redacție a fost în 2014, în presa locală din Neamț. Am trecut prin cenzură, presiuni, urlete, exploatare, manipulare, jigniri și au existat încercări de a fi cumpărată.

Am stat în redacția aceea timp de aproape doi ani și am ieșit de acolo praf, cu psihicul făcut zob. În foarte multe redacții obediența este răsplătită, iar revolta nu rezolvă nimic. Ceea ce primează nu este adevărul, ci interesele politice și financiare.

De exemplu, redacția noastră a publicat pe internet un preview al unui material despre cum PSD Roman a dat pensionarilor, prin Casa de Pensii și prin asociațiile de locatari, tichete de masă pentru a mânca la un restaurant mai de Doamne-ajută din oraș. Asta, pentru a vota cu PSD în turul doi al prezidențialelor (K. Iohannis vs. V. Ponta).

Am aflat asta după o zi de stat pe teren în Roman, la pândă la gardul restaurantului, și am vorbit cu bătrânii care veneau acolo. M-am dat drept un raporteour al PSD care le verifică tichetele de masă, așa cum văzusem că a făcut un jurnalist de la un ziar central, în timp ce investiga tot o fraudă legată de alegeri.

După câteva minute de la publicarea preview-ului pe Facebook și YouTube, ne-a sunat directoarea televiziunii, a urlat și ne-a porcit, să ștergem tot. Am făcut-o, ne tremurau și chiloții când zbiera ea.

M-am simțit vinovată că nu am luptat mai mult pentru publicarea adevărului în ziua aceea și că nu am plecat de acolo, iar singura scuză pe care o am este că nu aveam destulă experiență. Chiar și așa, nu m-am iertat 100% și încă mă bântuie tăcerea mea.

Au mai urmat și alte momente de genul ăsta, precum interdicția pe care am primit-o legată de publicarea unui material (documentat, filmat, scris, aflat în stadiul de pre-montaj) despre cum firma Prospecțiuni S.A. intra cu japca în curțile și pădurile oamenilor dintr-un sătuc amărât, pentru a căuta gaze de șist. Interdicția s-a bazat pe faptul că ziarul care era în trust cu redacția noastră avea contract cu firma Prospecțiuni S.A., și nu aveam voie să scriem ceva negativ despre ei.

Am avut o cădere nervoasă după ce o nouă directoare a televiziunii m-a făcut cu ou și oțet pentru că nu am avut destule știri într-o zi, deși eram o echipă mică, țineam o televiziune care rula 24/7 și făceam cu toții mai multe decât ne era scris în fișa postului.

Mi-am dat seama că așa este în presa locală, unde salariul de mizerie depinde de contracte publice și publicitate. Am decis să plec la facultate în Iași, să învăț cum să lucrez independent. Pe timpul facultății am avut un internship scurt la Radio România Iași, după care am înghețat anul și m-am dus la București, pentru că am primit o bursă de rezidență la Casa Jurnalistului.

Am documentat materiale legate de sănătatea mintală, am învățat să filmez și să montez calumea în timpul protestelor și pentru alte reportaje, după care am început să ajut jurnaliști de la publicații internaționale să-și realizeze documentările în România.

Până am terminat facultatea, aveam deja peste 35.000 de KM făcuți cu trenul pe ruta Iași-București-Iași.

Anul acesta am decis să mă stabilesc în Iași, unde vreau să fac un master și niscaiva jurnalism local. Dar am nevoie de ajutor, pentru că nu mă descurc financiar cu costurile documentărilor.

Dacă simți că rezonezi cu ce ți-am povestit, îți place cum scriu și vrei să mă susții, intră pe pagina mea de Patreon și contribuie lunar la munca pe care o fac. Am vrut ca ajutorul să nu fie nerăsplătit, așa că am pregătit câteva beneficii pentru fiecare pachet de filantropie. Poți face și donații singulare, pe PayPal.

M U L Ț U M E S C